hello kitty men - Constituţia dogmatică a bărbaţilor hello kitty solemn promulgată de sfinţia sa El Maria III pe 7 noiembrie 2006

regatul se împărţise pe cărţi de tarot
giuggiola mare mie, giuggiola mica ţie
copilul artist s-a îmbătat, mocofanul
l-au minţit că are epilepsie
şi acum nu mai pune gura pe ţuică
are în creier numai o dorinţă
celebru până-n treizeci de ani plus comă alcoolică

_____capitolul unu
_____misterul poşetelor cu paiete şi ştrasuri

ascund ciocolata amară sub limbă,
îşi topeşte gustul sud american în ritm de samba şi labanova
mă aplec spre nyloanele cusute vag
îmi dezmorţesc bikinii în carnaval
mă las purtat de unsori şi sclipicimi
avântaţi cu toţii într-un shake
ne scuturam oasele, cărnurile, demonii
cearcănele ascunse sub makeup
aluviuni şi praf stelar împrăştiat în alergii
jose albuqueque se crăcăna cu thongul prea strâmt
anticipând epilarea totală în cadă cu o zi
cremuit cu lavandă şi uragane pretext în
a mă pune în patru labe de faţă cu toţi
legat de cătuşe la membrele sfintelor martire
spre colţul străzii se dăruiau genţi, poşete,
portofele umplute cu meteoriţi, pocnitori,
fluiere, magnetisme şi răbufneli rinoragice

_____capitolul doi
_____poporul migrator al pisicilor de plastic

tocmai ne despărţisem. eu îmi pierdusem rucsacul, îl găsisem apoi
sacoşa cu vaporul de plastic ascunsă înainte de check-in să n-o ia la cală
gardianul care-mi făcea gură c-am pus aeroportul în alertă
pentru nişte boarfe din rucsac, şi alea mirosind a hotel ieftin
până la epuizare am privit cum se micşorează printre turişti
vaporaşul pe bandă înainta curajos în spaţiu internaţional
căutând valuri la duty free shop
eu încă îl tânguiam vaporaşul meu, vaporaşul meu
şerveţelele se ascundeau speriate de mine prin buzunare
celularul zvâcnea de-atâta semesuit
nici nu vrei să ştii cât însemni pentru mine
te voi iubi mereu
să ai grijă de tine şi de vaporaş
şi alte banalităţi din astea
acum râd când îmi simt obrajii delubrificaţi
în aşteptare

umiditatea poate ajunge aici până la 90%
o simţi în oase

toate monotoniile din declaraţii sunt partea necontrolabilă din noi
necesare şi ridicole

uşile se deschideau sesamic
îmbrânceam turiştii excusez moi, dar mor
înaintam pe scările rulante fără pic de noimă
îmi primeam mesajele pe telefon
să le şterg să nu le şterg
taxiurile în aşteptare de alte patetisme

sentimentele, hai mă, sentimentele?
sentimentele cele mai frumoase sunt cele mai ridicole

apoi pisicuţele au început să sară una câte una în valiza roz
hello kitty unu
hello kitty doi
hello kitty trei şi aşa mai departe

ramăsesem crucit, până şi lacrimile, mesajele se blocaseră stupefiate
hello kitty patru, hello kitty cinci
tot continuau ca nebunele să intre repejor
într-un ditamai geamantanul pe coridor
lumea se adunase ca la circ
toţi îşi suspendaseră sentimentele undeva în undele teta
şi se holbau la pisici

vaporaşul meu decolase deja cu pânzele umflate
îndopat probabil cu mâncare fără gust
în cutii de carton, sorry
do you have decaf coffee?

_____capitolul trei
_____despre ierarhia lobilor

cele patru stări majore ale undelor cerebrale sunt
undele beta - bărbat inteligent dotat curat prosper caut unde între 12 si 35 Hz
undele alfa - instructor de taibo şi pilates romantic visător caut unde între 8 si 12 Hz
undele teta - toxidependent recidivist caut unde între 4 si 8 Hz
frecvenţele joase – copil artist caut priviri gesturi şi unde între 0 si 1 Hz

m-am întins liniştit printre electrozi, tanti mi-a spus să nu mă mişc, să nu clipesc, să nu înghit, să respir normal
electroencefalogramă
mirosul de spirt se îmbibase în firele de păr mâzgălite printre ţâmburuşii ăia de plastic
câteva fire s-au smuls singure de emoţie
eu continuam sa fiu calm
ascultam acele cum zgâriau hârtia rulantă
uneori erau mai agitate
alte ori parcă voiau să recite întregi versete
sau pur şi simplu să tacă
permanent
respiră adânc
fără să clipeşti
lobul drept juca barbut cu lobul stâng
se bâţâiau ştrengăresc lângă fereastră
ochii îmi erau acoperiţi cu pansament
vată umezită
tata mă privea parcă eram în comă

stiţi, lumina părea albastru-verzuie când mă încordam
linia genelor nu reuşeam să mi-o scot totuşi din minte
rămânea acolo tremurândă
ca o şosea cu ulmi

acum deschide ochii
tata nu mai era acolo
lobul drept câştigase
în sfârşit