pneumonica îşi trage alendelon


încep sîmbăta cu c. nooteboom

care se trezeşte în amsterdam,

phui, mare chestie să fii potenţial

în nord şi în sud şi potrivit datelor

să nu fii nici turist nici scriitor

nici civil nici militar în rezervă

ori pilot pe helicopterul apache

camera în care îmi fac veacul

păstrează în cearşaf

ul de pe pat mirosul de ACC 200

cu răceala ies prost

mă rătăcesc în prilejul optim

să o demasc la puseul de tuse

şi îmi iese, de fapt,

tot prost.

flegma se încîrligă

în firele de păr roşu

pînza scîrboasă împute

parchetul laminat

împleticindu-se verde

pe unghiile maică-mii

care mă-njură de silă

şi eu nu-mi dau seama

unde duce căderea asta

de unde s-au pornit toate

ce are scalpul meu

mă întreb ce-o fi înăuntru

respir nicotina pe unde

respir mîzga respir greu

îmi place carnea cu varză

şi poeziile cu raţe

descoper succesul la oală

aburii dintr-o inimă slabă

irigată cu suc de roşii

aflu despre

insuccesul meu la capac

- îmi pun inima la călit

peste cuburi de praz

e foarte bine aşa, e ff. B.

sigur că încep duminica în babilon

cu tatăl şi fiul înghiţindu-se reciproc

sigur doctorul mă trage înspre el

îmi desluşeşte o angină pectorală,

am auzit io că nu se moare din asta

n-am ce face, n-o să mor, îmi zic

fără să fiu convinsă

că morţii nu i s-o năzări tocmai pe mine

să mă ia colocatară

nu că am altceva mai bun de făcut

desluşesc o nevoie de vitamine

o cădere lentă, probabil

şi agresivă.

mă oboseşte îngrozitor temperatura

o descriu, o pierd, revine, urcă la 40,

deschid uşa, indiferent ce.

Un pisoi

miorlau-miorlau la botul cizmelor

se uită la mine, mă ia cu mila,

blăniţă, miorlăiciule, inimosule

nu-i nimic grav,

împărţim căldurica şi votca

scoatem saramurile

osul la treabă, seringa din gît

şi de-o fi să nu iasă la raze

ura şi la gară.

1 comentarii:

stefan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.